Centrul de Studii Transilvane s-a născut în împrejurări istorice complexe, pe fondul marii efervescențe culturale de după Unirea din 1918, dar și al contestărilor tot mai vehemente și mai bine organizate în legătură cu valabilitatea și viabilitatea tratatelor de pace de la finele Primului Război Mondial. De aceea, în 1934, apărea (sub auspiciile ASTREI) periodicul Revue de Transylvanie, cu scopul de a informa opinia savantă și politică europeană asupra trecutului și prezentului Transilvaniei, asupra sorții minorităților din aceste regiuni înainte și după 1918, asupra demografiei, asupra moștenirii culturale.
La ședința Colegiului Universitar din 1 iulie 1942, rectorul Universității din Cluj-Sibiu, profesorul Iuliu Hațieganu, lansează un program de lucru și propune crearea unui „cerc de studii transilvane”, cu scopul de a îndruma și coordona activitatea în vederea studierii științifice a problemelor transilvănene. Ideea prinde viață prin decizia Colegiului Universitar de creare a Centrului de Studii Transilvane. În fruntea acestei instituții universitare a fost numit ca director prestigiosul istoric, membru al Academiei Române și fost ministru, Silviu Dragomir.
După schimbările care au avut loc la 23 august 1944 și în perspectiva încheierii războiului, Centrul și-a dirijat activitatea spre elaborarea materialelor documentare necesare forurilor politico-diplomatice române pentru participarea țării la conferința de pace. În condițiile regimului comunist instaurat cvasideplin prin anii 1947-1948, activitatea Centrului a încetat practic în 1948, pentru ca la 1 mai 1949 să se anunțe eufemistic că instituția a fost înglobată în Institutul de Istorie și Filosofie al Filialei din Cluj a Academiei RPR.
După repetate încercări, în 1991, Centrul de Studii Transilvane este refăcut ca instituție, cu statutul de filială a Fundației Culturale Române din București. Lucrurile au putut urma o astfel de cale fericită grație înțelegerii și suportului venite din partea președintelui fundației menționate, marele scriitor și membru al Academiei Române Augustin Buzura, el însuși transilvănean și familiarizat pe deplin cu peisajul spiritual al Transilvaniei. În fruntea Centrului, ca director, a fost numit prof. univ. dr. Liviu Maior, iar ca director adjunct dr. Liviu Ursuțiu; secretar științific a devenit prof. univ. dr. Nicolae Bocșan. Președinte de onoare a acceptat să fie acel spiritus rector al istoriografiei românești, academicianul David Prodan, colaborator al vechiului Centru.
Noua etapă de afirmare a Centrului a marcat o orientare modernă a întregii activități, în funcție de atmosfera dominantă în acest final de secol și început de nou mileniu, pe fondul benefic al abolirii divizării politice a continentului și al ieșirii din izolare a părții sale răsăritene, în perspectiva integrării europene și euroatlantice a României. Ca urmare, Centrul și-a orientat activitatea în două direcții principale: una de cercetare științifică pe tărâm istoric, demografic, filologic, istorico-literar, juridic etc. și alta de valorificare a rezultatelor acestor cercetări și ale altora, prin publicații periodice proprii și prin cărți.
The Centre for Transylvanian Studies was established in the aftermath of World War I. It was a product of the Romanian Great Union of 1918, as well as a response to the increasingly coherent contestations of the peace treaties of 1919-1920. In 1934, under the auspices of ASTRA, the journal Revue de Transylvanie was first published. Its aim was to inform and politically influence learned Europe on the past and the present of Transylvania and its minorities, their cultures and demographics.
On 1 July 1942, in the middle of World War II and after the Vienna Arbitrage of 1940, the rector of the exiled Romanian University of Cluj, Iuliu Haţieganu, announced, in Sibiu, the launch of a research program and called for the creation of a “circle of Transylvanian studies”. Consequently, the university college decided the creation of the Centre for Transylvanian Studies, with historian, academician and former minister Silviu Dragomir as its director.
After Romania joined the Allies and turned against Germany on 23 August 1944, the centre focused on the preparation of documented scientific analysis and propaganda to be used at the upcoming peace-talks (1945-1947). Soon afterwards, in communist controlled Romania, the centre ceased to exist (1948). It was officially integrated into the History and Philosophy Institute of the Cluj Branch of the Academy of the People’s Republic of Romania on 1 May 1949.
After repeated attempts, the centre was re-established in 1991, two years after the Romanian Revolution of 1989, as a subsidiary of the Romanian Cultural Foundation from Bucharest due to the efforts of its president, writer and member of the Romanian Academy, Augustin Buzura. The first director of the centre was Professor Liviu Maior, seconded by Dr. Liviu Ursuţiu and Professor Nicolae Bocşan. Celebrated historian David Prodan accepted to be honorary director.
The new European context worked in the favour of the centre and its two pillars: the research department and the editorial department. After initial setbacks, the old journal Revue de Transylvanie, updated to Transylvanian Review, started being published on regular trimestral basis (1994). According to critics, the journal constantly improved in the course of the past decades and established itself a one of the leading Romanian publications in international languages in the field of socio-humanities. The centre resumed the publication of studies and source materials on Hungarians, Jews, Armenians, Rroma, Germans and Romanians, most importantly in the collection Bibliotheca Rerum Transsilvaniae.
The core values of the centre are balance, equity, mutual respect and loyalty towards Romania in the hope of a truly knowledge-based international society.
Vechea publicație periodică a Centrului –Transylvanian Review/Revue de Transylvanie – a reapărut în 1991, inițial cu unele poticneli, pentru ca din 1993-1994 să se publice invariabil trimestrial. An de an – conform aprecierilor criticilor noștri– calitatea revistei a crescut. Din 1996, revista, grație profesioniștilor de înaltă clasă care o alcătuiesc, a dobândit și o formă nouă, adecvată exigențelor actuale din lume. Este un periodic cu propria personalitate, distinctă în peisajul de gen din România.
În cele trei decenii trecute, au fost consacrate cinci colecții de carte – vechea „Bibliotheca Rerum Transsilvaniae”, „Documenta”, „Oameni care au fost”, „Interferențe” și „Punct/-Contrapunct” – dintre care cel mai mare succes l-a avut cea dintâi. Au fost publicate lucrări (unele în afara colecțiilor) despre națiune, naționalism, minorități, maghiarii, evreii, armenii și germanii din România, interferențe româno-maghiaro-germano-secuiești, istoria bisericilor transilvănene, familie, film, demografie etc. O mare parte dintre aceste cărți au fost publicate în limbile engleză și franceză, iar altele în română, germană, maghiară.
Dedicat studiului și cercetării, dar și formării și educării opiniei publice, Centrul promovează ideea egalității între oameni, a respectului reciproc și a loialității față de țara numită România. Cunoașterea nu există decât în cadrul societății, iar știința nu are relevanță fără conștiință. Centrul de Studii Transilvane crede în echilibru și dreaptă cumpănire, după exemplul acelor vechi înțelepți care știau că echilibrul este calea de aur.
Una dintre cele mai valoroase contribuţii ale Centrului de Studii Transilvane la istoriografia românească este periodicul Transylvanian Review. Revista, publicată exclusiv în limbi de circulaţie internaţională, apare trimestrial, începând cu anul 1991, fără întreruperi sau întârzieri (în ultimii ani, alături de cele patru numere anuale, au fost publicate și câte două suplimente). Revista beneficiază de o foarte bună vizibilitate la nivel internaţional, în biblioteci sau ca resursă electronică, fiind inclusă în baze de date internaționale prestigioase: Clarivate (ISI), SCOPUS, EBSCO, CEEOL, ERIH Plus.
Revista își propune să pună în valoare cercetările istoricilor, etnologilor, sociologilor, lingviștilor ale căror preocupări sunt centrate mai ales pe studierea spațiului transilvan, ca parte integrantă a României. Transilvania, ca provincie românească, a fost și este în centrul a numeroase și constante preocupări istoriografice. Obiectivul propus îl reprezintă „radiografierea” Transilvaniei, sub toate aspectele sale, istoric, artistic, cultural etc. În acest scop, pentru a acoperi mai bine complexitatea spațiului transilvan, atenția acordată studiilor de istorie a fost însoțită de deschiderea spre cercetări de etnografie, sociologie, literatură, artă, demografie, filosofie etc.
